Programului PARE 1+1 mai investește în proiecte 11,3 milioane lei

646×404
Foto: PC: adevarul.ro

Comitetul de supraveghere a Programului PARE 1+1 a aprobat finanţarea a 58 de proiecte investiţionale, în sumă de 11,3 milioane lei. În cadrul programului, de finanţare nerambursabilă în valoare de 200 de mii de lei, pot beneficia migranţii moldoveni reveniţi acasă sau rudele lor de gradul I, care investesc într-o afacere cel puţin 200 de mii de lei.

Site-ul TRM a publicat că suma investiţiilor atrase de la migranţi în primul trimestru 2014 este de 49,5 milioane lei. Astfel, un leu investit de stat generează investiţii private de 4,4 lei. La apelul curent de proiecte au fost depuse 59 de cereri de finanţare, dintre care 61% din beneficiari au până la 35 de ani, iar 20% sunt femei, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei.

54% din beneficiarii apelului curent PARE 1+1 au lansat afaceri în domeniul agriculturii (cereale, viţă de vie, pepiniere pomicole, creşterea florilor în sere, ferme animaliere, inclusiv creşterea viperelor etc), 22%producere şi prelucrare (lemn/mobilier, brichete, materiale de construcţii, pâine, îngheţată), iar 21%prestează servicii.

PC: trm.md
Ministrul Economiei, Valeriu Lazăr. PC: trm.md

Ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, a cerut revizuirea procesului de gestionare a programului, sub aspectul simplificării procedurilor și a subliniat necesitatea intensificării promovării programului atât în ţară, cât şi peste hotare, cu obiectivul de a avea o acoperire teritorială cât mai mare.

De la începutul programului, în 2011, de granturi în proiectul PARE 1+1 au beneficiat 313 persoane.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Nata Andreev
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente