Profesorii amenință că nu vor ieși la ore dacă nu li se majorează salariul cu 50%

mitingul-de-protest
Foto: Protest al profesorilor, 2008 PC: family21.wordpress.com

Profesorii din întreaga țară plănuiesc organizarea unor proteste de amploare, cerând guvernării salarii mai mari cu până la 50%.

Profesorii, reprezentanți ai tuturor tipurilor de instituții de învățământ din țară, au înaintat guvernării propuneri de majorare a salariilor, de până la 50%. Reprezentanții sindicatelor din sfera educației sunt în proces de negociere pentru obținerea majorărilor, în timp ce aceștia amenință cu organizarea de proteste.

Surse neoficiale anunță că acțiunile de protest vor începe de luni, 7 aprilie, la nivel intern, în instituții și se vor manifesta prin refuzul de a merge la ore. Pe 11 aprilie, profesorii plănuiesc organizarea unui protest de amploare, în Piața Marii Adunări Naționale, dacă guvernarea nu le va acorda, până atunci, majorarea dorită.

Înaintările pentru majorare au fost propuse încă din luna noiembrie a anului 2013, însă nu au fost până acum realizări pozitive, pentru profesori.

Potrivit, ziarului Național, proteste de amploare ale profesorilor au mai avut loc în anul 2000, în urma acestora salariul profesorilor fiind majorat cu 50 la sută, iar în anul 2002, prin aceeași acțiune, s-a reușit o majorare cu 60%.

În prezent, salariul minim al unui profesor este de 2.200 de lei.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente