Poliția a reţinut un tânăr în stare de ebrietate narcotică la volan

heroina_02_bfe8c20502
Foto: PC: libertatea.ro

Un tânăr reținut este suspectat de păstrarea și realizarea substanțelor narcotice „heroină” şi „amfetamină” pe teritoriul municipiului Chișinău.

Grație unei informații operative, la 13 martie curent, bănuitul de 27 ani, alias „Amigo”, a fost reținut de angajații Antidrog din cadrul Inspectoratului Național de Investigații și reprezentanții Inspectoratului Național de Patrulare, pe o stradă din Capitală.

Suspectul conducea un automobil de model „Renault Scenic” în stare de ebrietate narcotică, fapt confirmat, ulterior, de medicii de la Dispensarul Narcologic Republican.

Anterior, de către un polițist sub acoperire au fost efectuate de la șofer două achiziții de control a heroinei. După ce polițiștii au perchiziționat automobilul, au fost ridicate 3 grame de heroină, un cântar la scară mică și telefoane mobile cu cartele SIM.

Drogurile au fost remise spre efectuarea expertizei, iar poliția cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele, destinația și proveniența substanțelor narcotice.

Suspectul riscă să fie supus unei pedepse penale pentru „Circulația ilegală a substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor în scop de înstrăinare”. Potrivit legislației, persoanele culpabile de comiterea unei asemenea fărădelegi riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 2 la 15 ani.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente