MediaPoint Network recrutează noi voluntari care ar putea contribui la dezvoltarea unei comunități prin instrumentele New Media. Organizația oferă oportunități de dezvoltare pentru tinerii interesați de Media, IT, Resurse Umane, Finanțe și Marketing.
Tinerii cu vârsta între 18–25 de ani, activi, responsabili și care posedă cunoștințele necesare pentru aplicarea instrumentelor New Media își pot depune candidatura.
MediaPoint este prima organizație New Media din Republica Moldova și are ca misiune dezvoltarea unei comunități de oameni care promovează inovaţia socială prin intermediul tehnologiilor moderne.
“Este bine dacă un tânăr ia decizii în dependență de scopurile și aspirațiile pe care le are. Dacă inovația și dezvoltarea sunt calități care te definesc sau ai dori să te caracterizeze, atunci aplică la MediaPoint. Dacă îți dorești să creezi proiecte cu impact și schimbări frumoase pentru societatea ta, atunci aplică la MediaPoint. Dacă îți dorești să fii parte a schimbării social media din Moldova, atunci aplică la MediaPoint”, afirmă președintele MediaPoint, Olga Batîr.
Îndeplinește formularul de aplicare până la 16 martie curent.
Până în prezent, voluntarii de la MediaPoint au implementat cu succes trei proiecte – Alerte.md, Academia New Media și Social Innovation Camp.
Află mai multe despre organizația non-profit MediaPoint pe pagina de Facebook și pe site-ul acesteia.