Mihai Sochircă, unul din inițiatorii proiectului ”Academy of Manliness” crede că orice gentleman trebuie să meargă la teatru, astfel prin propriu exemplu, Mihai a fost la Chirița în provincie de la Teatrul Eugene Ionesco și a scris pentru #diez recenzia spectacolului.
Dinamism, umor și critica societății moderne – astea sunt principalele trei caracteristici care le asociez cu spectacolul vizionat. Cu toate că personajul Chirița a apărut pentru prima dată pe scenele teatrului în prima jumătate a secolului al XIX-lea, acesta continuă să reflecte societatea modernă, și s-o critice datorită glumelor adaptate perioadei contemporane.
Fiecare spectator poate interpreta diferit aceeași scenă, și eu am observat critica lipsei manierelor, nedreptății, corupției, critica goanei după avere, după lux, predominarea valorilor materiale asupra vieții sau sănătății omenești etc. Un mare accent e pus pe insistența Chiriței în imitarea și menținerea în pas cu moda.
Se face referință la situația actuală a Republicii Moldova, când este menționat vectorul geopolitic de dezvoltare a țării, și se fac glume pe seama lui.
Este folosit un limbaj nedificil, pe înțelesul tuturor, iar unele interjecții nefinalizate sunt ușor de intuit pentru public.
La spectacol au fost prezente multe cupluri, au mai fost și părinți cu copii și oameni de vârsta a treia. După părerea mea “Chirița în provinie” e un spectacol asupra căruia tinerii ar trebui să atragă atenția, pentru a înțelege contextul acțiunilor din scenă, și să nu procedeze în viață asemeni personajelor.