Zina vrea să vă povestească astăzi despre rezoluțiile ei pentru 2014. Mesajul ei a ajuns la noi în redacție pe data de 6 ianuarie, ora 20:22. Dacă ai și tu o istorie pe care vrei să o împărtășești cu toată lumea, atunci scrie pe adresa [email protected]. Așteptăm cu drag!
Iată că a venit şi anul 2014, pe care eu îl voi dezamăgi (ca şi pe toţi anii anteriori) venind la şcoala şi notînd data înca din anul trecut. Probabil, deoarece timpul, pentru mine, e o mărime adimensională. Eu îl apreciez doar din numărul, calitatea şi însemnătatea evenimentelor (care eu habar n-am cum să le apreciez). Viaţa trebuie privită ca un anunţ de genul „Eşti fată şi doreşti un salariu de 1000 dolari pe lună? Atunci apasă aici” – sarcastic, cu inteligenţă şi, cel mai important, cu interesul de a-i ghici următorii paşi. Să nu credeţi că nu aveţi şanse să-i stricaţi planurile, destinul poate şi e deştept, dar el nu a trăit în Moldova. Astfel, eu doresc să-i afişez o listă cu rezoluţii – poate mă va uimi cu ceva în acest an (deşi, nu prea cred că mintea mea de sociopată mai poate fi uimită cu ceva).
Lista mea de rezoluţii pentru anul 2014 (#listafărăsens)
- Să plec în Polonia (random decision), ca să pot spună că am fost şi undeva mai departe de Zatoka.
- Să susţin pe note bune bacalaureatul, dar oricum să insist asupra faptului că nu are nici o importanţă.
- Să încetez să gîndesc, măcar în acele 10 minute cînd dorm.
- Să nu pun ca deşteptător cîntecul meu favorit (ca să-mi rămînă măcar unul favorit).
- Să încetez să uit cîţi ani am .
- Să-mi creez propria colecţie de haine, ca să am şi eu nişte haine care să-mi fie pe mărime.
- Să fac un cover (nu contează la ce cîntec), ca să demonstrez vecinilor „de sus”, că nu au de ce să se plîngă, ci doar să-mi mulţumească pentru un concert privat.
- Să-mi cresc părul mai lung, ca să-l pot tăia atunci cînd mă satur de el.
- Să scriu un roman, ca să mai trăiesc o viaţă.
- Să beau cafea insolubilă (nu e nici un sens ascuns, eu, pur şi simplu, doresc să ştiu ce-i aceasta cafea).
- Să demonstrez că mai sunt femei adevărate care…Emm, e destul să demosntrez că mai sunt femei adevărate.
- Să tac. (cu cît mai des cu atît mai bine, chiar în acest moment).
Sunt doar nişte idei, care eu pot să le spun doar uitîndu-mă în pod. În lista de rezoluţii pot include şi condamnarea Teoriei Relativităţii, pentru că şi aceasta la rîndul ei, este relativă. De ce să visăm la perfecţiune cînd noi înşine o creăm?! Serios, dacă doreşti să mă uimeşti – du-mă în Australia! (eu n-am bani pentru bilet)
*NB: Acest text este participant în concursul lansat de #diez “Ştiri despre tine. 2013 spre 2014“. Premiul care-l așteaptă pe cel mai creativ/ă și ingenios/oasă este un Samsung Galaxy Tab 2. Cei care au devenit curioși pot citi aici regulamentul concursului. Așteptăm mesajele voastre la adresa [email protected].