Următoarea istorie vine de la Patricia și sunt ”Rezoluțiile lui Don Quijote.” Mesajul ei a ajuns la noi în redacție pe data de 2 ianuarie, ora 22:25. Așteptăm faptele bune sau rezoluțiile voaste la adresa [email protected]
Nu înțelegeam de ce lumea face atîta forfotă în jurul acestui personaj, cînd am citit pentru prima dată romanul lui Miguel de Cervantes Saavedra. Dar o dată cu începerea studiilor universitare am început să îl înțeleg și chiar să îl ador. Eu cred că aproape fiecare om din Moldova a fost cîndva, cumva, undeva, un fel de Don Quijote. Ei bine, eu sunt acum.
Am tot făcut rezoluții pentru anii ce urmează, dar nu am reușit să le transpun în viață pe toate. Anul acesta nu mi-am dorit să aștept 31 decembrie ca să fac promisiuni, pe care, eventual, să le uit, găsind o justificare. Anul acesta mi-am dorit să le fac cunoscute altora. Astfel încît, oricine le va afla și va vedea că nu le respect, va avea tot dreptul să îmi reproșeze aces fapt. Luați-o drept tehnică de motivare.
Și pentru că eu nu cred și nu am vreo cifră magică (spre deosebire de Alex Lebedev și legendarul număr 27), voi scrie exact atîtea rezoluții cîte am…
Să lucrez mai puțin. ”Ei, na-ți-o bună” se vor gîndi unii și eu o să le răspund: ”Chiar na-ți-o bună!” Un exemplu. 1 ianuarie 2014. Moldovenii sărbătoresc. Eu lucrez la un proiect. 35% din urările pe care le-am primit de la prieteni cu ocazia sărbătorilor de iarnă conțin sintagmele ”sper că cel puțin acum ai și tu un pic de timp liber să petreci”, ”mai odihnește-te un pic în noul an”, ”acum cînd în sfîrșit ai lăsat munca (sper)”, etc. Eu fără multă muncă nu pot. Am observat (și cred că și mulți dintre voi) că îți organizezi mai bine timpul atunci cînd ai multe de făcut. Poate, în 2013 l-am organizat peste măsură de bine cu universitate și 2 servicii și jumătate. Jumătatea e pentru serviciul la care mă distrez cel mai mult, făcînd debate. După cum vă dați seama, nu stau bine la acest capitol, dar încerc. Și azi tot am încercat. Și mîine o sa mai încerc. Pînă pe 31 decembrie 2014, poate o scot în capăt cumva.
Să spun ”Mulțumesc!” mai des. Colegilor mei de la serviciu le-a luat ceva timp pînă au prins curaj și mi-au spus că exigența mea îi demotiva de multe ori. Mie mi-a luat ceva timp pînă am înțeles la ce exact se referă. Ei bine, eu sunt tipul de om care nu e prea darnic atunci cînd vine vorba despre laude, dar nici prea zgîrcit atunci cînd vine vorba despre feedback în caz de eșec. Eu mi-am dat seama că în 2013 am spus de prea puține ori ”Mulțumesc!” colegilor mei, pentru tot ceea ce fac la serviciu, prietenilor mei pentru doza de energie și inspirație și celor dragi pentru că mă iubesc așa cum sunt.
Să pierd o dezbatere. După cum am mai spus, una dintre cele mai bune distracții pentru mine sunt sesiunile clubului de dezbateri pe care îl coordonez. Elevii care vin la întîlnirile clubului mi-au readus speranța că în Moldova sunt mulți tineri extraordinari. La sfîrșitul acestui an școlar vreau o dezbatere cu ei în care să mă facă praf cu argumentele, capacitatea de analiză și gîndire critică. Și dacă la celelalte rezoluții mai am de lucrat, în realizarea acesteia am cea mai mare certitudine.
Să petrec timp cu familia și prietenii. Aici nu e nevoie de multe explicații. Eu încerc să prețuiesc ceea ce am cu mult înainte de a pierde. Punct.
Să nu mă compar cu alții. Asta o recomand și altora. Să te judeci pentru succesele/insuccesele de care ai parte în comparație cu alții e o tortură și nu e corect. Pe 31 decembrie 2014, eu mă voi compara cu eu din 31 decembrie 2013 și sper să mă bucure rezultatul acestui exercițiu.
În sfîrșit, să nu aud întrebarea ”De ce nu ai plecat din țară?”. De cînd am început facultatea în Moldova, spre marea mirare a unor colegi și marea dezamăgire a unor profesori, fiecare a 2 persoană (și aici nu exagerez), pe care am cunoscut-o, m-a întrebat: ”De ce nu ai plecat din țară?”. Mă obosește această întrebare. Nu pentru că trebuie să dau, de fiecare dată, explicații de jumătate de oră, ci pentru că ma întristează, iar tristețea obosește și îmbătrînește. Eu vreau ca începînd cu 2014 tot mai puțini să mă întrebe și să îi întrebe și pe alții acest lucru. O țară în care lumea nu întreabă de ce ai plecat, ci de ce rămîi e o țară tristă, care îmbătrînește. Eu nu vreau ca Moldova să devină bătrîna avînd puțin peste 20 de ani.
Să cîștigi o tabletă nu e rău deloc, dar nu face parte neaparat din rezoluțiile mele pentru 2014. Eu mă voi bucura, dacă macar cineva din cei care vor reuși să citească acest articol se vor regăsi în una dintre situațiile descrise și se vor descurca mai bine decît am facut-o eu.
P.S. Acestea sunt rezoluțiile lui Don Quijote nu pentru că sunt irealizabile sau pentru că trăim într-o țară cu multe mori de vînt. Acestea sun rezoluțiile lui Don Quijote, pentru că fiecare om din Moldova a fost cîndva, cumva, undeva, un fel de Don Quijote, iar aceste rezoluții au fost cîndva sau sunt cumva, undeva ale fiecăruia dintre noi.
*NB: Acest text este participant în concursul lansat de #diez “Ştiri despre tine. 2013 spre 2014“. Premiul care-l așteaptă pe cel mai creativ/ă și ingenios/oasă este un Samsung Galaxy Tab 2. Cei care au devenit curioși pot citi aici regulamentul concursului. Așteptăm mesajele voastre la adresa [email protected].
