Leancă: Nu am dubii că anul viitor vom semna acordul de asociere cu UE

big_ab1_4716
Foto: PC: Gov.ro

Premierul moldovean Iurie Leancă a declarat, luni, la începutul ședinței Executivului român, că nu are dubii că Moldova va semna anul viitor acordul de asociere cu Uniunea Europeană.

Nu am dubii că vom reuși, la anul, să semnăm acordul de asociere, acordul de liber schimb, astfel încât vom construi aranjamente comerciale, economice, cadrul juridic, astfel încât integrarea noastră economică și sper ulterior politică în spațiul european, bineînțeles împreună cu România și prin România, se va face ca un proces absolut firesc„, a afirmat primul ministru moldovean, potrivit Agerpres.

Șeful executivului de la Chișinău a mulțumit Guvernului român pentru sprijinul acordat, într-un an pe care l-a caracterizat drept „extrem de prolific pentru relațiile bilaterale”.

Vreau să vă mulțumesc din tot sufletul, să vă mulțumesc dumneavoastră, să mulțumesc cetățenilor din România pentru acest sprijin dezinteresat, sprijin care este orientat spre proiecte care vor schimba realitățile din Chișinău, din Moldova per ansamblu„, a spus Iurie Leancă.

Taguri: #Iurie Leanca
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente