Moldova şi Brazilia au semnat Acordul privind călătoriile fără vize

35920wide
Foto: PC: wallpapere.wallpaperstock.net

Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Federative a Braziliei au semnat astăzi, 9 decembrie 2013, la Chişinău, Acordul privind scutirea de viză pentru scurtă şedere pentru cetăţenii titulari ai paşapoartelor ordinare.

Acordul a fost semnat de viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, şi ambasadorul Republicii Federative a Braziliei în Republica Moldova, cu reședință la Kiev, Antonio Fernando Cruz de Mello.

Conform prevederilor acestuia, cetățenii ambelor state vor avea dreptul de a intra, tranzita, ieşi şi rămâne pe teritoriul statului celeilalte părţi contractante, fără viză, pentru o perioadă de până la 90 de zile, în decurs de 6 luni de la data primei intrări. Acordul va intra în vigoare în urma îndeplinirii, de către ambele state, a procedurilor interne legale necesare.

Scopul Acordului este de a amplifica contactele interumane şi a contribui la dinamizarea schimburilor comercial – economice, turistice şi culturale între cele două state. Astfel, în cadrul discuțiilor, părțile au subliniat importanța consolidării dialogului bilateral, inclusiv prin atragerea investițiilor braziliene în R. Moldova, în special în domeniul agricol, vitivinicol şi cel energetic.

Menționăm că, Brazilia este al treilea stat de pe continentul latino – american, după Ecuador şi Chile, semnatar al unui acord cu Republica Moldova privind abolirea regimului de vize pentru toate categoriile de cetățeni.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente