Ce înseamnă campania ”Scrie Europei” de pe panourile din Chișinău

pd2
Foto: Unul din panourile publicitare din campania Scrie Europei

Campania Respect pentru oamenii Moldovei – Scrie Europei este o campanie a Partidului Democrat cu scopul de a informa și consulta pe tema integrării europene.

Campania “Respect pentru oamenii Moldovei” presupune o mobilizare exemplară a democraților pentru colectarea mesajelor pe care cetățenii doresc să le transmită liderilor europeni.

Echipele democraților din toate raioanele țării vor colecta mesajele pe care cetățenii doresc să le transmită liderilor europeni: la corturile PDM, la sediile de partid, pe website-ul campaniei sau la pagina de Facebook. Cu aceste mesaje, PDM și-a propus să editeze o carte “scrisă de cetățenii Republicii Moldova, despre Moldova”, pe care delegația care va reprezenta țara la Summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius, din 28-29 noiembrie, să o poată oferi șefilor de state și de guverne din UE.

Campania se va desfășura în toate raioanele, pe parcursul lunii noiembrie, în perioada premergătoare Summit-ului de la Vilnius. Potrivit președintelui PDM, începând de joi, democrații vor amplasa corturi în toată țara.

De asemenea, echipele PDM prezente la corturile partidului urmează să le vorbească oamenilor despre beneficiile apropierii de UE și le vor oferi materiale informative cu acest scop.

Panou publicitare a campaniei Scrie Europei
Panou publicitare a campaniei Scrie Europei
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente