Studenții dezbat despre facultăți și piața muncii la Closer to Oxford

Inregistrari runda 10 ClosertoOxford deadline nou
Foto: Termen limită 24 octombrie

Săptămâna acesta începe a 10-a rundă de dezbateri adresată studenților din 7 orașe universitare din România și Republica Moldova, în programul Closer to Oxford. Aceștia se pot înscrie până pe 24 octombrie.

Studenții trebuie să se înscrie pentru a participa la competiția de dezbateri online, sesiunile de e-learning și la dezbaterile publice din proiect. Premiile constau în 4 eReadere și diplome acordate de Asociația Română de Dezbateri, Oratorie și Retorică (ARDOR), valorizate atât de universitățile din străinătate, cât și de angajatorii din România.

La dezbateri te poți înregistra aici: Dezbateri

„În Closer2Oxford se strâng studenții care înțeleg cât de importantă este gândirea critică și argumentarea ca achiziții în parcursul lor. Iar acest program de educație non-formală, premiat de două ori la nivel național, cu o tradiție de 4 ani, este singurul spațiu în care își pot exersa aceste abilități. În plus, funcționam simultan în România și în Republica Moldova, lucru care ne bucură”, spune Monica Mocanu, coordonatorul proiectului și președinte executiv ARDOR.

Fiecărei runde C2O îi revine o temă pe care se poartă atât dezbaterile online cât și cele publice. „Este timpul ca statul să nu mai subvenționeze specializările care nu au căutare pe piața muncii?” este moțiunea aleasă printr-un vot online. Pentru pregătirea participanților, trainerii ARDOR pun la dispoziția studenților atât resurse de lectură relevante pentru subiectul dezbaterii, cât și materiale teoretice originale.

4 tutoriale video – noutate în această rundă

Runda a 10-a a programul Closer to Oxford începe săptămâna aceasta; studenții mai au timp până joi, 24 octombrie să se înregistreze. Înregistrările se fac pe pagina web a programului www.closer2oxford.ro

Despre proiect:

Closer to Oxford este un proiect educațional inițiat de ARDOR în 2010 și desemnat în 2011 „cel mai bun program educațional” prin premiile obținute la Gala Societății Civile și Premiile Radio România Cultural. Closer to Oxford pune în valoare oameni și argumentele lor, aducând un plus de accesibilitate, provocare intelectuală și conținut practicilor de dezbateri, încă firave în România. În cei 4 ani de derulare, Closer to Oxford a strâns peste 1600 de studenţi care și-au exersat argumentele pe 9 moțiuni controversate și de interes public. Stau mărturie cele peste 900 de texte argumentative de pe site-ul proiectului, cele 27 de dezbateri publice cu peste 50 de invitați de marcă și 31 de seminarii de argumentare şi public speaking.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente