Carte bisericească veche de 150 ani, descoperită în maşina unui bucureștean

IMG1
Foto: Cartea veche de 150 ani PC: ijpfiasi.ro

Carte bisericească din patrimoniul R. Moldova, veche de 150 ani, a fost descoperită de poliția de frontieră română, în mașina unui bucureștean.

Polițiștii de frontiera din cadrul P.T.F. Albita au întocmit dosar penal unui cetățean român care a încercat sa introducă ilegal în România o carte bisericească, veche de 150 ani, care face parte din Patrimoniul Cultural Național al R. Moldova și care nu putea fi înstrăinată.

IMG2
Coperta cărții de 150 ani PC: ijpfiasi.ro

În P.T.F. Albița/I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în țară, conducând un autoturism marca Dacia, cetățeanul român Lucian M., în vârstă de 57 ani, domiciliat în București.

Cu ocazia controlului specific, în autoturism a fost descoperită o carte veche bisericească, scrisă în alfabetul chirilic, despre care persoana a declarat că a achiziționat-o din R. Moldova, întrucât este colecționar de cărți vechi.

Cartea a fost ridicată și trimisă pentru expertiza Muzeului Județean “Ștefan cel Mare” din Vaslui.

În urma expertizării, specialiștii din cadrul Muzeului Județean “Ștefan cel Mare” Vaslui au informat polițiștii de frontieră că documentul descoperit este o carte bisericească de cult ortodox, tipărita după un Octoih, în limba slavonă, în Chișinău, în anul 1862, conține 325 pagini numerotate și 2 forzate, este susceptibil a face parte din Patrimoniul Cultural Național al Republicii Moldova și nu putea fi înstrăinat.

Polițiștii de frontieră i-au întocmit lui Lucian M. dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de introducere pe teritoriul statului român precum și deținere sau orice operație privind circulația bunurilor culturale mobile care fac parte din Patrimoniul Cultural al unui stat străin iar cartea bisericească, în valoare de 6.500 lei, a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente