Guvernul României a modificat taxele consulare

A2851A94-AEDE-45E3-A0AD-0EDB96CEC0EE_mw1024_n_s
Foto: Consulatul României de la Chișinău

Guvernul României a emis ordonanța de urgență OG 25/2013 care modifică taxele și metodele de plată începând cu data 10 septembrie 2013.

Astfel, dacă până acum taxa consulară trebuia achitată în euro, începând cu data 10 septembrie 2013, taxele consulare vor fi achitate în RON ( lei românești ). Iar dacă suma este indicată în euro, se plătește echivalentul în lei românești (RON), calculat după cursul de schimb oficial al monedei respective fata de leul românesc, stabilit de Banca Națională a României la data efectuării plății, ne informează cetatenie-primesc.eu

De asemenea, o parte din taxele consulare nu trebuie achitate anticipat, și pot fi achitate ulterior îndeplinirii serviciilor consulare, mai exact fiind vorba despre:
# Eliberarea unei vize de tranzit în punctele de trecere a frontierei de stat (echivalentul în RON a 60 euro)
# Eliberarea unei vize de scurta ședere în punctele de trecere a frontierei de stat (echivalentul în RON a 60 euro)

Aducem mai jos lista taxelor care au fost reduse considerabil:

# Eliberarea unui pașaport electronic, a unui pașaport simplu temporar sau a altui document de trecere a frontierei = 32 RON ( taxa veche fiind 40 EUR, sau aproximativ 176 RON ). Menționăm că este doar una din taxe, pentru emiterea acestor acte fiind solicitate taxe pentru blanchetă, etc.
# Supra-legalizarea sigiliilor și a semnăturilor de pe un act oficial = 25 RON ( taxa veche fiind 30 EUR, sau aproximativ 132 RON )
# Supra-legalizarea sigiliilor și a semnăturilor de pe un document cerut la exportul ori importul mărfurilor = 47 RON ( taxele vechi variind între 300 și 1500 EUR )
# Procurarea unui act judiciar sau extrajudiciar = 22 RON ( taxa veche fiind 30 EUR, sau aproximativ 132 RON )
# Identificarea unei persoane pe teritoriul României = 35 RON (taxele vechi pentru cărțile de identitate fiind 30-40 EUR )

Conform noilor modificări a devenit mult mai simplu să-și recupereze banii cei care au făcut plata fără temei just sau dintr-o interpretare greșită a legii, fiind stabilite mult mai clar cazurile posibile și modalitățile legale.

Totodată, cei care vor depune actele pentru Redobândirea Cetățenie Române, vor achita o taxă redusă de la 60 EUR la aproximativ 45 EUR, mai exact 191 RON.

Menționăm că cei care vor depune actele pentru cetățenia română la birourile ANC din România, nu vor achita nici o taxă, acest serviciu a rămas gratuit, ca și până acum.

În conformitate cu Ordonanța Guvernului nr. 25/2013 pentru modificarea si completarea Ordonanței Guvernului nr. 24/1992 privind stabilirea serviciilor consulare şi a taxelor percepute pentru prestarea acestora, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 537, din 26 august 2013, începând cu data de 10 septembrie 2013, taxele aferente serviciilor consulare vizând cetățenia română, se modifică astfel:

Taxe aferente percepute pentru serviciile consulare
Taxe aferente percepute pentru serviciile consulare
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente