Un moldovean urmărit pentru omor în Spania a fost reținut la frontieră

646×404 (1)
Foto: Urmărit internațional reţinut de poliţiştii de frontieră de la Oancea PC: Adevarul.ro

Polițiștii de frontieră români au reținut un cetățean din R. Moldova, pe numele căruia era emis un mandat de arestare pentru infracțiunea de omor, mandat emis de autoritățile spaniole.

Potrivit Inspectoratului Teriorial al Poliției de Frontieră Iași, în data de 13 august, în jurul orei 02.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților necesare trecerii frontierei de stat, ca pasager într-un autoturism marca BMW X5, înmatriculat în Bulgaria, un cetățean din R. Moldova, Sergiu B. în varsta de 35 de ani.

Cu ocazia controlului specific polițiștii de frontieră au constatat că pe numele cetățeanului moldovean era emisă o alertă de către Biroul Național Interpol de punere în aplicare a unui mandat de arestare pentru executarea unei pedepse de 15 ani pentru săvărșirea infracțiunii de omor pe teritoriul Spaniei.

Polițiștii de frontieră au luat măsura introducerii acestuia în camera de triere, fiind predat ulterior Serviciului de Investigatii Criminale din cadrul I.P.J. Galați în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente