Astăzi a avut loc ediția a doua a Festivalului Iei, dedicat promovării simbolului vestimentației noastre tradiționale.
În cadrul evenimentului au participat meșteri populari, fiind purtătorii cei mai fideli ai costumului tradițional. De asemenea, am avut ocazia să admirăm expoziția de obiecte confecționate de: țesătoarele, cioplitorii în lemn, ceramiștii, creatorii de instrumente folclorice, veniți din toate părțile Modovei.
Valentina Guțu din raionul Edineț spune că a reușit să aducă doar o mică parte din lucrările ei la această sărbătoare. ,,Dragostea de ie vine de la bunica și de la mama, iar acum mă strădui să transmit aceste tradiții fetelor și nepoțelelor mele. Chiar dacă ele au și alte ocupații, în fiecare seară când vin acasă ele mă ajută să ornamentăm iile împreună”. De asemenea, doamna Valentina spune că lucrările confecționate de ea sunt deosebite de celelalte, deoarece materialul pe care face ornamentul este țesut, străduindu-se să păstreze autenticitatea acestora.
Meșterul popular Daria Grigorev croșetează fețe de masă și afirmă că această artă a prins-o de mică de la mama ei. ,,Și nepoților vreau să transmit aceast obicei, chiar dacă e multă muncă, însă e frumoasă, dacă te dedici cu adevărat, spune ea.”
Prima Doamnă, Margareta Timofti afirmă că și-a cusut și ea o ie când avea 15 ani și o purta la sărbătorile din sat. ,,Ia noastră populară reprezintă un simbol, conservând un cod genetic al neamului care combină diferite culori și elemente specifice strămoșilor și pe care urmează să le descoperim. Voi susține acest festival și îl consider binevenit, deoarece astfel promovăm tradițiile neamului.”