(foto) Muzică și pictură la Interferența Artelor

IMG_8997
Foto: Repetiție înainte de concertul de vineri.

De o expoziție deosebită și muzică clasică interpretată de patru tineri talentați veți avea parte vineri seara la evenimentul Interferența Artelor care va avea loc la Muzeul Național de Artă al Moldovei.

Evenimentul Interferența Artelor este organizat în cadrul expoziției ,,Omul în fel și chip”, iar recitalul de muzică va fi susținut de patru tineri: Marcel Lazăr, Vadim Grumeza, Marius Malanețchi  și Maria Bunea care vor cânta la pian,vioară, violoncel și chitară.

Tinerii au fost colegi de clasă la liceul Ciprian Porumbescu, iar acum studiază muzica peste hotarele țării, reveniți din străinătate și-au propus să conerteze împreună.

Marius Malanețchi este student la Conservatorul din Strasbourg, Franța și spune el că au mai evoluat pe scenele din Chișinău ,,Fiindcă am fost colegi de clasă ne-am propus să ne întoarcem peste un an și să susținem împreună un concert.”

Pentru Maria Interferența Artelor presupune o îmbinare perfectă a celor două arte: muzica și pictura și ambele se vor regăsi în recitatlul susținut vineri.
Ei vor cânta în duet, trio, dar vor evolua și solo. Tinerii artiști doresc ca acest eveniment să devină o tradiție și să aibă continuitate.

Deci, nu uitați vineri seara la orele 17:00 sunteți așteptați la Muzeul Național de Artă al Moldovei unde vă veți delecta cu picturi frumoase și multă muzică bună.

 

În recital vor fi și evoluții solo.
În recital vor fi și evoluții solo.

 

Tinerii se aflau la repetițiile înainte de concerutul de vineri, 2 august.
Tinerii se aflau la repetițiile înainte de concertul de vineri, 2 august.

 

Tinerii au absolvit Împreună liceul Ciprian Porumbescu, iar acum studiază peste hotare.
Tinerii au absolvit împreună liceul Ciprian Porumbescu, iar acum studiază peste hotare.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente