Trei motive pentru care europenii sunt curioși să viziteze Moldova

IMG_9755
Foto: Stella Bakker și Jonas Heijerman sunt pentru prima dată în Moldova.

Săptămâna aceasta un grup de studenți europeni au avut ocazia să viziteze Moldova, participând la Universitatea de Vară ,,Moldavian Traddictions”.

Programul universității a inclus lecţii de limba română şi rusă, dansuri populare, improvizarea nunţii moldoveneşti, ateliere tradiţionale țării, pe lângă acestea au avut posibilitatea să viziteze diverse destinaţii turistice precum: Orheiul vechi, Mileştii Mici, Tiraspol.

Tinerii păreau a fi entuziasmați de călătoria pe plaiul mioritic, iar echipa #diez a hotărât să afle ce le-a plăcut cel mai mult în țara noastră.

#1. Peisaje pitorești și tradiții frumoase

Stella spune că nu a vizitat niciodată Moldova și a dorit să încerce noi aventuri. ,,Sunt atrasă de natura de aici și peisajele pitorești. Îmi place tot ce am văzut până acum, aveți niște locuri  minunate”. Întrebată cum va caracteriza țara noastră prietenilor săi, ea spune că experință trăită aici nu o va uita, așa că ,pentru aventuri noi este o destinație potrivită.

 

Tinerii europeni au petrecut o săptămână în Moldova, fiind foarte entuziasmați de locurile pitorești și tradiții.
Tinerii europeni au petrecut o săptămână în Moldova, fiind foarte entuziasmați de locurile pitorești și tradiții.

#2. Bucatele tradiționale gustoase și vinul bun

Koen este un tânâr din Olanda și spune că a mai fost  doar o singură dată  în Chișinău, dar nu a avut posibilitatea să viziteze și alte locuri.

,,Aici am descoperit oameni ospitalieri și deosebiți, locuri noi de explorat, tradiții și obiceiuri frumoase. Dar cel mai mul mi-a plăcut mâncarea, care a fost foarte gustoasă și vinul bun”, susține Koen Berhaus din Olanda.

 

IMG_9730

#3. Transport public ,,inedit” pentru europeni

Jonas Heijerman este din Olanda și susține că nicodată nu a auzit de Moldova: ,,Toți prietenii mei au fost surprinși să afle că plec anume în Moldova, și totuși sunt aici.”

,,Transportul public este foarte inedit pentru noi, din  cauză că pare un pic mai vechi și mai neobișnuit pentru țările europene, dar dacă aștepți cinci minute în stație, sigur va veni ceva: troleibuz, autobuz sau maxi-taxi, ceea ce este plăcut și nu este în țara noastră, afirmă Jonas.

Și totuși , Moldova rămâne o destinație pe care nu o cunosc mulți, însă odată ce au descoperit-o sunt entuziasmați și impresionați de poporul și obiceiurile noastre.

Universitatea de Vară ,,Moldavian Traddictions” a fost realizată în parteneriat cu Aegge Iași, iar tinerii vor mai avea ocazia să viziteze săptămâna viitoare și România.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente