O sută de mii de locuințe ar putea fi construite în locul Aeroportului Heathrow din Londra, cel mai mare din Europa. Conducerea aeroportului, în schimb, își dorește construirea unei noi piste.
Primarul orașului, Boris Johnson, va prezenta unei comisii guvernamentale mai multe propuneri privind transferarea aeroportului în estul capitalei. El vrea să transforme actualul aeroport într-o zonă rezidenţială.
Guvernul ar putea cumpăra Heathrow pentru circa 22 de miliarde de dolari şi ar putea folosi terenul de 1.220 de hectare pentru a construi 100.000 de locuinţe, creând astfel un nou cartier care ar mai reduce presiunea pe piaţa imobiliară. Legăturile de transport foarte bune fac locul ideal pentru construcţia de locuinţe şi sedii de companii, arată planurile primarului.
„Pare de necrezut că un primar al Londrei propune achiziţia forţată şi apoi închiderea Heathrow. Propunerea primarului ar lăsa 114.000 de oameni în faţa concedierii, ar creşte costurile pentru contribuabili şi ar dura mai mult să fie implementată decât continuarea pe baza solidă deja existentă la Heathrow”, a declarat un purtător de cuvânt al Heathrow.
În schimb, planurile de extindere a traficului aerian al Londrei sunt susținute din comapniile Marii Britanii. Ele afirmă ca dezvoltarea afacerilor necesită legături între puncte îndepărtate.
Viziunea acestora este contestată de alte aeroporturi din Londra și apropierea ei.
# Aeroportul Gatwick va depune propriile planuri pentru o a doua pistă, susținând o „abordare de tip constelație” a capacității aeriene în jurul Londrei. Heathrow, Gatwick și o versiune extinsă a Stansted ar concura de la egal la egal.
# Aeroportul Birmingham consideră că Marea Britanie își poate asigura capacitatea aeriană necesară prin mai multe aeroporturi conectate la o rețea de cale ferată de mare viteză.
Comisia guvernamentală va anunţa până la sfârşitul anului o listă scurtă cu noi opţiuni pentru piste aeriene, urmând ca studiile detaliate să fie efectuate în 2014.