Iurie Leancă se va întâlni astăzi cu premierul român Victor Ponta

collage
Foto: Discuții între premieri

Premierul Iurie Lenacă va avea marți, 9 iulie, consultări cu omologul său din România, Victor Ponta, în cadrul vizitei de lucru pe care acesta o efectuează la Bucureşti la invitaţia şefului Guvernului român.

„În cursul discuţiilor, cei doi prim-miniştri vor stabili reperele principale ale dialogului politic pe linie guvernamentală pentru perioada următoare şi vor conveni liniile prioritare de acţiune la nivel sectorial. O atenţie aparte va fi acordată iniţiativelor menite să racordeze mai strâns cele două state în plan economic, comercial, cultural şi al contactelor interumane. Vor fi analizate în detaliu proiectele de interconectare energetică şi de transport, precum şi iniţiativele de cooperare bilaterală derulate în baza diverselor programe de asistenţă oferită de România”, se arată într-un comunicat transmis de Guvernul român, potrivit Agerpres.ro.

La ora 19,00 cei doi oficiali vor avea o întrevedere tete-a-tete iar la ora 20,00 vor susţine declaraţii de presă comune.

Victor Ponta va aborda, în cadrul întrevederii, progresele înregistrate de Republica Moldova în dialogul cu UE şi va reitera sprijinul ferm al României pentru obiectivele Chişinăului în perspectiva summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius, din luna noiembrie, precizează sursa.

Aceasta este prima vizită pe care o întreprinde în România în actuala calitate noul prim-ministru al Republicii Moldova.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente