(video) Trei tineri sunt suspectați de săvârșirea unui atac tâlhăresc

20130706_072154
Foto: Tinerii reținuți PC: politie.gov.md

Suspecţii, fac parte dintr-un grup criminal format din 8 persoane şi au vârsta cuprinsă între 20 şi 26 ani, originari din raionul Leova, satul Borogani.

Trei dintre membrii grupului sunt suspectaţi de săvârşirea unei tâlhării în noaptea de 2 spre 3 iulie, curent, unde ar fi pătruns cu cagule pe faţă în casa unei locuitoare a satului Borogani, în vîrstă de 20 ani. După ce ar fi legat-o la mâini şi picioare cu o funie şi i-ar fi lipit gura cu o bandă adezivă, amenințând-o cu moartea cu un cuţit, au sustras din casa victimei aproximativ 37 mii de lei.

La data de 6 iulie, curent, forțele de ordine, au desfăşurat mai multe percheziţii la domiciliile grupului criminal unde au depistat: un automobilul de model „BMW” fără numere de înmatriculare, două aruncătoare de grenade de tip РПГ 26 și 18, un patronaj cu 4 tuburi de cartuşe, un balon cu gaze de model „Quarta”, o grenadă de model „F-1”, fără focos şi un laptop fără acte de provenienţă, 20 telefoane mobile, 2 pistoale, peste 500 grame de marijuana, cuţite și bani obţinuţi în urma atacului tîlhăresc.

La moment, trei dintre membrii grupului sunt cercetați penal în stare de arest pentru „Tâlhărie”. Dacă persoanele vor fi găsite culpabile, acestea riscă privaţiune de libertate pe un termen de până la 10 ani.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente