4 angajaţi ai DIP acuzaţi de favorizarea activităţii grupării Makena

hotarare-definitiva-membrii-grupului-criminal-makena-vor-face-in-total-175-de-ani-de-puscarie (1)

Au fost finalizate acţiunea de urmărire penală în privinţa a 4 din 15 angajaţi ai Departamentului Instituţiilor Pentenciare al Min. Justiţiei, învinuiţi de procurori de favorizarea activităţii organizaţiei criminale Makena.

Urmează ca în scurt timp respectiva cauză penală să fie expediată în instanţa de judecată.

În cadrul investigării cauzei penale ce vizează activitatea organizaţiei criminale „Makena” pe teritoriul penitenciarelor din țară, Procuratura Generală a acumulat probe care confirmă implicarea în aceste acţiuni a angajaţilor (DIP). Astfel, în martie curent, la 15 angajaţi ai DIP le-a fost înaintat acuzarea în baza articolelor „depăşirea atribuţiilor de serviciu” şi „amestecul în înfăptuirea justiţiei şi în urmărirea penală” din Codul penal, transmite serviciul de presă al Procuraturii Generale.

În vizorul procurorilor se află atît angajaţi din cadrul penitenciarelor republicii, cît şi reprezentanţi din conducerea DIP. Mai mult, persoanele respective sunt învinuite de procurori că în virtutea atribuţiilor de serviciu nu au asigurat în deplină măsură securitatea persoanelor deţinute în penitenciare care au colaborat cu organele de urmărire penală la elucidarea acestui caz, creîndu-le condiţii insuportabile de detenţie, astfel, determinîndu-i să-şi schimbe declaraţiile depuse. Acest fapt, în opinia procurorilor, poate conduce la distrugerea probatoriului care a stat la baza condamnării membrilor organizaţiei criminale „Makena”.

Amintim că, în aprilie anul trecut, 11 membri ai organizaţiei criminale „Makena” au fost condamnaţi în total la 175 de ani de detenţie pentru şantaj în interesul unei organizaţii criminale, crearea şi conducerea unei organizaţii criminale, precum şi participarea la ea, decizie menţinută prin Hotărîrea Curţii Supreme de Justiţie.

Inculpaţii fac parte din organizaţia criminală, condusă de aşa zisul „hoţ în lege” Moscalciuc Vladimir alias „Makena”, care îşi ispăşeau pedepsele pentru comiterea unor infracţiuni grave şi deosebit de grave.

Astfel, pe banca acuzaţilor au compărut atît liderul organizaţiei criminale Vladimir Moscalciuc, cît şi alţi zece membri ai grupării, printre care figurează şi numele lui Chirica Lilian – conducătorul grupării criminale din Penitenciarul Pruncul.

În baza probelor aduse de procurori, Curtea de Apel Chişinău le-a stabilit pedepse cuprinse între 12 şi 20 de ani de detenţie, în condiţiile în care procurorii au solicitat verdicte mult mai aspre, şi anume între 19 şi 30 de ani.

Notăm că respectiva cauză penală a fost declanşată la începutul anului 2010, ca urmare a plîngerilor unor deţinuţi, care reclamau că ar fi fost şantajaţi prin aplicarea violenţei şi ameninţarea cu moartea de către un grup de condamnaţi ai penitenciarului – membrii organizaţiei criminale „Makena”.

În cadrul cercetării judecătoreşti procurorii au stabilit că în anii 1999-2010, V. Moscalciuc condamnat şi deţinut în diferite penitenciare din țară, a format organizaţia criminală cu denumirea „Makena”, alcătuită din reuniuni de grupări criminale, una din care îşi desfăşura activitatea infracţională pe teritoriul Penitenciarului Pruncul.

Cu scopul de a crea fonduri băneşti pentru susţinerea organizaţiei în instituţiile penitenciare şi pentru atragerea altor membri din rîndurile deţinuţilor, membrii reţelei interlope îi şantajau pe alţi condamnaţi ai penitenciarelor. Ultimii fiind ameninţaţi cu moartea, erau impuşi să achite sume impunătoare de bani. Aceste sume erau extorcate de la apropiaţii persoanelor condamnate care se aflau în libertate, prin diferite scheme criminale create de către membrii organizaţiei criminale „Makena” şi tolerate de angajaţii DIP- cei care vor apărea pe banca de acuzați.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente