Aproximativ, la ora 18. 30 minute, s-a rupt digul iazului din localitate, bazin acvatic, cu o suprafaţă de 12 ha. În consecinţă, sunt în pericol 20 case de locuit.
Potrivit Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale al MAI, imediat, a fost convocată Comisia pentru situaţii excepţionale locală, unde s-a decis evacuarea locuitorilor acestor case. A fost alertat efectivul Direcţiei situaţii excepţionale Căuşeni. 20 de salvatori sînt antrenaţi în evacuarea oamenilor şi bunurilor materiale din aceste locuinţe, dar şi fortificarea digului de protecţie avariat. În ajutor, urmează să vină încă 50 de salvatori din cadrul Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, cu 4 unităţi de tehnică grea, 2 generatoare, sistem de iluminare şi o maşină pentru transportarea apei potabile.
În urma ploilor torenţiale din dimineaţa zilei de astăzi, în satul Opaci, raionul Căuşeni, au fost afectate au fost 80 fîntîni, 15 podeţuri distruse şi 8 poduri rupte. Din fericire, victime omeneşti, nu au fost înregistrate.
(UPDATE 21.40) Potrivit Publika.md, locuitorii spun că, au avut de suferit peste 700 de hectare agricole, iar 24 de case sunt în pericol de a fi inundate. Potrivit locuitoarei Natalia Blaj, vinovat de aceste inundaţii se face un locuitor al satului Opaci, care ar fi arendat un iaz. Șeful Direcţiei situaţii excepţionale Căuşeni, Oleg Ţăbârnă a declarat că au reuşit să salveze 6 case. iar mai multe locuințe sunt în pericol de a fi inundate. În momentul de față sunt aşteptate de la Chişinău 30 de salvatori. Urmează ca casele din preajma iazului să fie îndiguit, iar în caz de necesitate vor fi evacuate bunurile persoanelor.