Întrevederea dintre Timofti și Fule la Strasbourg

Foto: ,,Uniunea Europeană este ferm hotărâtă să sprijine Republica Moldova în realizarea obiectivelor propuse", a spus Stefan Fule.

Aflat într-o vizită la Strasbourg, președintele Nicolae Timofti s-a întâlnit cu Stefan Fule, comisarul european pentru Extindere și Politici de Vecinătate.

Potrivit comunicatului emis de Președenție oficialii au discutat despre finalizarea negocierilor între Republica Moldova și Uniunea Europeană pe marginea Acordului de Asociere și a Acordului de Liber Schimb Cuprinzător și Aprofundat.

Stefan Fule, a subliniat că este important ca organele de conducere de la Chișinău să se concentreze pe  consolidarea statului de drept și separarea puterilor în stat, precum și pe fortificarea instituțiilor democratice, menționând: „Uniunea Europeană este ferm hotărâtă să sprijine Republica Moldova în realizarea acestor obiective”.

Totodată, aceștia au abordat pe larg problema justiției din Republica Moldova. Șeful statului și-a asigurat interlocutorul că autoritățile de la Chișinău vor utiliza într-un mod transparent și eficient fondurile acordate de Uniunea Europeană pentru reformarea justiției din Republica Moldova. „Suntem deciși să întrerpindem toate acțiunile necesare îmbunătățirii actului de justiție și, în particular, să eliminăm din sistemul judecătoresc magistrații care compromit procesul de modernizare a justiției”, a declarat președintele Timofti.

De asemenea, oficialii au convenit asupra unui șir de acțiuni comune ale Uniunii Europene și Republicii Moldova în vederea parafării Acordului de Asociere, în perspectiva summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius. Stefan Fule a subliniat că acest document va aduce beneficii Republicii Moldova și cetățenilor săi.
Reamintim că șeful statului a mai avut întrevederi la Strasbourg cu președintele Consiliului European, Herman van Rompuy, și cu secretarul Comisiei Europene pentru Democrație și Drept (Comisia de la Veneția), Thomas Markert.

Sursa: președenție.md

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente