Iurie Leancă asigură că avem toată susținerea Europei

leanca9
Foto: Oficialii europeni și-au exprimat susținerea în vederea continuării negocierilor dintre Md și UE. PC: privesc.eu.

Premierul a afirmat că avem toată susținerea europenilor în acțiunile pe care și le-a propus noul Excutiv să le realizeze, privind cursul european și continuarea reformelor.

Acesta a menționat: ,,preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso salută depășirea crizei politice și formarea noului guvern, subliniind că e necesară continuitatea reformelor pentru o bună funcționare a statului, exprimându-și sprijinul total al Uniunii Europene privind agenda europeană a Moldovei.”

Premierul a mai adăugat că pe 25 iunie la Luxemburg s-a convenit salutarea de către oficialii europeni și moldveni a finalizării negocierilor pe marginea Acordurile de Asociere și Liber Schimb. De asemnea, acesta a  mai declarat: ,,Comisarul European, Stefan Fule este convins că noul Guvern va reuși să-și atingă toate obiectivele propuse”. În acest context au fost semnate două acorduri de finanțare, unul din ele de 60 miln. de euro privind suportul bugetar în domeniul justiției și al doilea -30 miln de euro pentru consolidarea capacităților instituționale pentru implimentarea cu succes a Acordurilor.
Totodată, prim-ministru a specificat că s-au dus tratative și în domeniul energetic, iar Günther Oettinger a acceptat să participe la ceremonia de începere a lucrărilor de construcție a gazoductului Ungheni-Iași care va coincide cu Ziua Independenței, 27 august.

Sursa: privesc.eu

Taguri: #Iurie Leanca
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente