BAC 2013: Fraudarea examenelor are loc cu participarea organizatorilor

Foto: Declarațiile lui Dorin Chirtoacă privind apariția pe internet a testelor pentru examenul de bacalaureat la limbă străină PC: captură video Privesc.eu

Primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, consideră că plasarea pe Internet a testelor examenelor de Bacalaureat 2013 se întâmplă cu participarea reprezentanţilor Ministerului Educaţiei.

În cadrul unui beefing de presă, edilul-şef al Chişinăului a venit cu dovezi în acest sens, demonstrând că testele rezolvate, apărute pe reţeaua Internet, au fost scanate şi xeroxate, iar elevii nu au putut avea asupra lor asemenea aparate de birou. „A fost mâna sistemului, a Ministerului Educaţiei sau a colaboratorilor lor care sunt implicaţi în procesul de organizare a bacalaureatului”, a declarat edilul.

Dorin Chirtoacă a criticat sistemul de supraveghere a examenelor de BAC prin utilizarea camerelor de luat vederi, care au fost îndreptate doar asupra elevilor. Totodată, primarul de Chişinău a solicitat, repetat, renunţarea la experimentele „păguboase” care s-au dovedit a fi ineficiente, dar care stresează copiii.

Amintim că  testele la limba engleză și franceză au fost plasate pe internet la scurt timp după începerea examenului.

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente