Proiectul gazoductului Iasi-Ungheni este blocat din cauza exproprierilor de terenuri

Foto: Va fi sau nu amânată construcția gazoductului Iași - Ungheni ? PC: agendadeiasi.ro

Începerea lucrărilor de construcție a Gazoductul Iasi-Unghen sunt îngreunate deoarece 40 de proprietari de terenuri de pe teritoriul României, dintr-un total de 350, nu acceptă să fie expropriaţi.

Anunțul a fost făcut ieri la ședința de Guvern a României, potrivit cotidianului ziuaveche.ro.

Prim-ministrul a explicat că cei 40 de proprietari solicită prea mulţi bani ca despăgubiri pentru a accepta exproprierea. “O să adoptăm actul normativ, astăzi, prin care să putem să facem totuşi aceste expropieri mai uşor, pentru că vrem să ne legăm de Moldova, să exportăm energie, să ajutăm Moldova să fie independentă energetic şi nu convingem 40 de cetăţeni. Bănuiesc că sunt tot din Moldova noastră, de la Iaşi spre Ungheni. Nu vor să ne lase să facem conducta şi încercăm să găsim o variantă legală ca, totuşi, să putem să facem o amărâtă de conductă”, a adăugat Ponta. În urmă cu două săptămâni, Ponta a anunţat că autorităţile de la Bucureşti doresc să finalizeze până la sfârşitul acestui an interconectarea reţelelor de gaze cu Republica Moldova.

Pe agenda şedinţei de ieri a Guvernului român a figurat un proiect de lege pentru modificarea şi completarea unei legi privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local.

Gazoductul Iasi-Ungheni va conecta retelele de gaze ale Romaniei si Republicii Moldova si va transporta 1,5 miliarde de metri cubi de gaze naturale anual. Conducta de gaz va avea o lungime totala de 43,2 kilometri, dintre care aproximativ 32 de kilometri pe teritoriul Romaniei. Constructia gazoductului are drept scop consolidarea securitatii energetice a Republicii Moldova. Practic, prin aceasta conducta, România va putea exporta gaze în Republica Moldova.

Gazoductul Iași-Ungheni, care va conecta rețelele de gaze ale României și Moldovei, va implica costuri de construcție de 19,2 milioane de euro  iar începerea construcției gazoductului urmau să înceapă în luna august și  să devină funcţional până la sfârşitul acestui an.

Taguri: #Iasi#Ungheni
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente