Anul acesta lesbienele au câştigat la Cannes

acadele
Foto: PC: Scenă din filmul premiat “La Vie d’Adele” (Adele Exarchopoulos – stânga – şi Lea Seydoux). Picture alliance/dpa

Azi, Franța a avut parte de o adevărată surpriză! Află în mâinile cărui regizor a revenit cel de-al 66-lea premiu Palme d’Or la Cannes.

Publicul a primit cu entuziasm anunţul preşedintelui juriului, Steven Spielberg, când acesta a anunțat câștigătorul din acest an a festivalului Cannes. “La Vie d’Adele”, filmul regizorului de origine tunisiană, Abdellatif Kechiche, este o bornă de referinţă în descrierea cinematografică a iubirii lesbiene şi a sexualităţii feminine, iar de azi – cel mai bun film din Europa.

Regizorul Abdellatif Kechiche pe scena de la Cannes. PC: Eric Gaillard / Reuters
Regizorul Abdellatif Kechiche pe scena de la Cannes. PC: Eric Gaillard / Reuters

Cel mai important, spun experții, este că Steven Spielberg a reușit să mulțumească toată lumea care a fost implicată în concurs, și pentru că nu a ignorat filmul cu unul din cele mai controversate subiecte. Interesant este faptul că premiul l-a primit nu doar regizorul Kechiche, dar și cele două actrițe care au jucat în film. În timpul conferinței de presă, președintele juriului – Spielberg – a declarat că soarta filmului pe viitor nu va fi una ușoară, deoarece el probabil nu va apărea pe marele ecrane de cinematograf în foarte multe țări.

Drept răspuns actelor violente din duminica trecută, când Parisul a fost scena unor ample proteste, la care au luat parte circa 150.000 de persoane, autorităţile au operat câteva sute de arestări. Ministrul de Interne, Manuel Valls, a acuzat grupările de extremă dreapta pentru întreaga desfăşurare violentă. Afirmaţia este întărită de sloganurile politice ale protestatarilor, între care “Franţa francezilor”, una dintre lozincile favorite ale populiştilor de dreapta din Frontul Naţional.

Sursa: dw.de

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Nata Andreev
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente