Becali plătește cu închisoarea

299805-01becali
Foto: Becali va plăti pentru afacerile împotriva României. PC romanialibera.ro

Gigi Becali, deputat (PNL) şi patron al clubului de fotbal Steaua Bucureşti, a fost condamnat, în 20 mai, la 3 ani de închisoare pentru o afacere de corupţie care datează din 1997. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este cu executare.

Hotărârea a fost dată în dosarul schimburilor de terenuri cu Ministerul Apărării Naţionale, instrumentat de procurorii anticorupţie.

Alături de el au mai fost condamnaţi la câte doi ani închisoare fostul ministru al Apărării, Victor Babiuc şi generalul Dumitru Cioflină, fost şef al Marelui Stat Major General al Armatei.

POtrivit sursei, George Becali a obţinut 28,8 hectare de teren în Pipera – cartier de lux din nordul Capitalei – în urma a două schimburi cu MApN. Becali a dat la schimb 30 de hectare în Ştefăneştii de Jos- Ilfov, unde primar era cumnatul lui Cioflină.

Schimbul a fost în avantajul lui Becali – spun experţii din dosar – deoarece valoarea terenului din Pipera era de peste 50 de ori mai mare la data efectuării schimburilor. Ulterior, valoarea terenurilor a crescut foarte mult, averea lui Becali de sute de milioane de euro provenind din vânzări imobiliare.

Taguri: #INCHISOARE
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente