Demiterea lui Marian Lupu a fost constituțională

Demiterea lui Marian Lupu a fost constituțională
Foto: Curțea Constituțioanală (CC) a dat verdictul vizavi de sesizarea depusă la 29 aprilie 2013 de către deputaţii PL, privind revocarea preşedintelui Parlamentului din data 26 aprilie.

Curțea Constituțioanală (CC) a dat verdictul vizavi de sesizarea depusă la 29 aprilie 2013 de către deputaţii PL, privind revocarea preşedintelui Parlamentului din data 26 aprilie.

CC a declarat constituţională hotărârea Parlamentului, privind revocarea lui Marian Lupu din funcţia de preşedinte al forului legislativ.
În acest context, Curtea s-a pronunțat vizavi de problemele și aspectele legate de organizarea și funcționarea internă a Parlamentului în privința cărora Constituția nu dispune, Parlamentul are libertatea să decidă în mod autonom, autonomie care se exercită prin voința majorității membrilor manifestată prin vot.

Astfel, CC a conretizat faptul că Parlamentul are competența exclusivă să stabilească prevederi privind atribuțiile organelor sale de conducere, să decidă asupra modului de aplicare a acestora, iar nerespectarea unor prevederi regulamentare se poate constata şi rezolva pe căi şi proceduri exclusiv parlamentare.

Amintim că la moment președintele interimar al Parlamentului este  de Liliana Palihovici. Ea  a fost propusă în funcție în locul democratului  Marian Lupu, după ce acesta a fost demis din funcție pe data de 25 aprilie.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente